Corupere electorală pretins a fi săvîrșită în raionul Soroca în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 2024
Art. 181¹ CP – Corupere electorală
Rezumatul faptic
În perioada electorală septembrie–octombrie 2024, inculpata Crețu Valentina, acționând în complicitate cu alte persoane, a contribuit la pregătirea coruperii alegătorilor prin identificarea persoanelor, colectarea datelor cu caracter personal și instalarea aplicației PSB pe telefoanele acestora. În schimbul unor sume de bani (≈2500 ruble rusești), alegătorii urmau să voteze conform indicațiilor blocului „VICTORIE–ПОБЕДА” la alegerile prezidențiale și referendum.
Transferurile financiare au fost inițiate, însă nu au fost valorificate de destinatari, care fiind informați din sursele mass-media despre consecințelor faptelor respective au eliminat din telefon aplicația respectivă, în acest sens neavând acces şi posibilitate ulterior de a ridica banii transferați pe numele lor fapta rămânând la stadiul de tentativă.
Hotărârea instanței
Prima instanță: Condamnare
Sancțiuni și măsuri
Închisoare suspendată. Închisoare: 12 luni
Indicatori financiari
Observația expertului CRJM
Fapta a fost reținută la nivel de tentativă/pregătire, nefiind demonstrată remiterea efectivă a banilor sau influențarea concretă a votului. Implicarea inculpatei a fost limitată la facilitare tehnică (colectare date, acces PSB), fără control asupra mijloacelor financiare. Instanța a aplicat o pedeapsă mai blândă (închisoare cu suspendare), având în vedere rolul limitat al inculpatei și faptul că aceasta a recunoscut fapta.
Cronologia dosarului
Inculpata Crețu Valentina a contribuit, în calitate de complice, la pregătirea coruperii alegătorilor prin colectarea datelor personale și facilitarea instalării aplicației PSB, în vederea transferului de mijloace bănești pentru influențarea votului la alegerile prezidențiale și referendumului din 20.10.2024.
Cauza penală a fost trimisă în judecată și examinată în procedură simplificată, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, după recunoașterea vinovăției de către inculpată.
Judecătoria Soroca (sediul Central) a pronunțat sentința de condamnare, stabilind pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de probațiune de 2 ani.
Abonează-te pentru a primi notificări despre acest dosar.
| Nr. dosar | 1-22/25 |
| Nr. PIGD | 1-25012847-46-1-31012025 |
| Instanța | Judecătoria Soroca |
| Localitate | s. Egoreni, r-nul Soroca (și alte localități din r-nul Soroca) |
| Sentință | 10.03.2025 |
| Judecători | Gh. Purici · Judecătoria Soroca, Ghenadie Purici · Judecătoria Soroca |
| Procurori | Gheorghe Tintiuc, Gh. Tintiuc |
| Avocat | I. Ursu |
Art. 181¹ CP – Corupere electorală; Art. 42 alin.(5), art.26, art.181¹ alin. (1) din Codul penal; Art. 80¹ alin. (1)-(2) Cod penal; art. 90 alin. (1) și alin. (6) lit. a), f) Cod penal; art. 364¹ Cod de procedură penală