Acceptarea finanțării ilegale și organizarea mobilizării protestatarilor și transmiterea listelor prin Telegram, în dosarul privind OT Florești a partidului „Șor”
Art. 181² CP – Acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale
Rezumatul faptic
În perioada lunilor iulie-octombrie 2022, Roman Nicoară, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Florești a Partidului Politic ,,Șor”, acționînd în calitate de complice, știind cu certitudine că acest partid este finanțat de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor, împreună cu alte persoane, a contribuit la finanțarea ilegală a partidului Șor, inclusiv organizînd pe teritoriul r-lui Florești mobilizarea și transportarea persoanelor tur-retur în zilele de protest, recepționarea banilor în proporții deosebit de mari în pungi și plicturi de la curieri, pentru achitarea serviciilor de transportare și remunerare a fiecărei persoane din mun. Chișinău (Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală, etc.).
Hotărârea instanței
Prima instanță: Condamnare
Apel: Recursul apărătorului a fost respins ca nefondat
Sancțiuni și măsuri
Închisoare cu executare. Închisoare: 36 luni (cu suspendare)
Indicatori financiari
Bunuri confiscate
Contravaloarea sumei de 8.071.678,06 MDL
Observația expertului CRJM
Cauza a fost examinată în procedură simplificată, inculpatul declarînd că își recunoaște vinovăția și solicitînd examinarea cauzei doar în baza probelor acuzării.
Instanța a deciz condamnarea inculpatului. Pentru a ajunge la aecastă soliție instanța a reținut existanța probelor ce dovedesc vinovăția, inclusiv declarațiile a 18 martori, rezultate ale mpsurilor speciale de investigații, perchezițiilor, ridicărilor etc.
Apărarea a recurat sentința în partea pedepsei aplicate solicitînd instanței ierarhice aplicarea unei pedepse pecuniare, sau după caz, suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de probațiune de 2 ani, precum și respingerea solicitării de confiscare specială. Instanța de recurs a apreciat că instanța de fond a respectat criteriile de individualizare a pedepsei și a ținut cont de rezonanța socială sporită a cazului și caracterul prelungit al faptei.
Cronologia dosarului
23 august 2022 — au fost mobilizate 447 persoane, cu cheltuieli de 272.000 lei pentru transport tur-retur și hrană.
2 septembrie 2022 — au fost mobilizate 978 persoane, cu cheltuieli de 489.000 lei pentru transport tur-retur și remunerarea participanților.
9 septembrie 2022 — au fost mobilizate 965 persoane, cu cheltuieli de 596.500 lei pentru transport tur-retur și remunerare.
18 septembrie 2022 — au fost mobilizate 1.214 persoane, cu cheltuieli de 745.220,24 lei.
25 septembrie 2022 — au fost mobilizate 1.912 persoane, cu cheltuieli de 1.186.779,10 lei.
2 octombrie 2022 — au fost mobilizate 1.057 persoane, cu cheltuieli de 639.444,16 lei.
9 octombrie 2022 — au fost mobilizate 3.075 persoane, cu cheltuieli de 1.920.855,92 lei.
16 octombrie 2022 — au fost mobilizate 3.249 persoane, cu cheltuieli de 2.001.818,64 lei.
2 noiembrie 2022 — a fost efectuată percheziția la sediul central al PP „Șor”, fiind ridicate documente, suporturi informaționale, liste, înscrisuri și alte materiale relevante pentru activitatea partidului și organizarea protestelor.
7 noiembrie 2022 — au fost cercetate obiectele ridicate la 2 noiembrie 2022 de la Natalia Onica, inclusiv telefonul mobil în care au fost identificate date privind numărul de persoane transportate la proteste, inclusiv din raionul Florești.
15 noiembrie 2022 — au fost consemnate rezultatele măsurii speciale de investigații privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor telefonice ale lui Nicoară Roman, autorizată anterior în perioada august–septembrie 2022.
18 aprilie 2023 — au fost ridicate de la Ala Beșliu fișiere electronice privind evidența protestelor, transportului și participanților, ulterior utilizate pentru stabilirea numărului de persoane mobilizate și a cheltuielilor aferente.
20 aprilie 2023 — au fost cercetate documentele contabile ridicate de la sediul central al PP „Șor” în cadrul percheziției din 2 noiembrie 2022.
23 august 2023 — au fost consemnate rezultatele măsurii speciale de investigații privind colectarea informațiilor de la furnizorii de comunicații electronice, inclusiv comunicările lui Nicoară Roman cu persoane implicate în transmiterea banilor și organizarea protestelor.
13 ianuarie 2025 — au fost cercetate documentele și înscrisurile de ciornă din dosar, în vederea cuantificării sumei alocate și administrate prin intermediul OT Florești, fiind reținute acțiuni de coordonare, raportare și confirmare a protestatarilor.
Abonează-te pentru a primi notificări despre acest dosar.
| Nr. dosar | 1r-1381/25 |
| Nr. PIGD | 1-25144048-02-1r-15122025 |
| Instanța | Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani |
| Localitate | or. Florești |
| Sentință | 13.11.2025 |
| Judecători | Elizaveta Buzu, Natalia Mămăligă, Ion Bulhac (Președinte), Vitalie Pîslariuc |
| Procuror | Vasile Disculțu |
| Avocat | Dragoș Grosu |
Art. 181² CP – Acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale; art. 42 alin. (5), 181² alin. (5) din Codul penal; art. 90/1 și art.106 din Codul penal