Toate dosarele
Cauză penală Finalizat fond Vinovat

Acceptarea cu bună știință a mijloacelor financiare de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor în scopul finanțării partidului politic.

Art. 181/2 CP – Acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale

1-1519/2025 Culai Adrian

Rezumatul faptic

Culai Adrian a acceptat să participe la preluarea/construcția unui partid politic cu profil proeuropean, care urma să fie condus de Arina Spătaru și folosit pentru participarea la alegerile locale generale din 2023.
Acesta a decis să preia un partid deja înregistrat, iar sub pretextul revitalizării Partidului Acțiunea Democratică — PAD, l-a determinat pe Mihai Godea să organizeze congresul partidului, în cadrul căruia formațiunea a fost redenumită în Partidul Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” — ALDE.

La 05.08.2023, Culai Adrian a fost ales secretar general al ALDE, având atribuții de organizare contabilă și financiară a partidului.

În perioada sfârșitul lunii iunie – sfârșitul lunii august 2023, acesta a acceptat mijloace bănești în sumă de 452.700 dolari SUA, echivalentul a 8.110.658,98 lei, provenite de la grupul condus de Ilan Șor, pentru consolidarea partidului politic.

Alte măsuri patrimoniale: trecerea în folosul statului a 20 000USD si a unui telefon mobil Samsug A33

Hotărârea instanței

Prima instanță: Condamnare

Sancțiuni și măsuri

Închisoare cu suspendare. Închisoare: 48 luni (cu suspendare)

Indicatori financiari

200 000,00 MDL
Amenda aplicată
0,00 MDL
Sume recuperate

Observația expertului CRJM

Cauza a fost judecată în procedura acordului de recunoaștere a vinovățieie, incluoatul recunoscîndu-și vinovăția. Cauza este relvantă pentru practică, inclusiv din aspectul investigării, judecării și condamnării unei persoane documentate cu utilizarea unui investigator sub acoperire, inculpatul avînd contact direct atît cu investigatorul, cît și cu instigatorul faptei penale.

Pentru a stabili vinovăția instanța a reținut existența probelor administrate la urmărirea penală rin intermediul mai multor mijloace d eprobă inclusiv acte de consemnare a măsurilor speciale de investigații, declarații ale martorilor, procese verbale de efectuare a percheziției etc.

Cronologia dosarului

Cauză penală
Acceptarea cu bună știință a mijloacelor financiare de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor în scopul finanțării partidului politic.
Culai Adrian
01
05.08.2023
Perioada faptelor
Culai Adrian a acceptat să participe la preluarea/construcția unui partid politic cu profil proeuropean, care urma să fie condus de Arina Spătaru și folosit pentru participarea la alegerile locale generale din 2023.

Acesta a decis să preia un partid deja înregistrat, iar sub pretextul revitalizării Partidului Acțiunea Democratică — PAD, l-a determinat pe Mihai Godea să organizeze congresul partidului, în cadrul căruia formațiunea a fost redenumită în Partidul Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” — ALDE.

La 05.08.2023, Culai Adrian a fost ales secretar general al ALDE, având atribuții de organizare contabilă și financiară a partidului.

În perioada sfârșitul lunii iunie – sfârșitul lunii august 2023, acesta a acceptat mijloace bănești în sumă de 452.700 dolari SUA, echivalentul a 8.110.658,98 lei, provenite de la grupul condus de Ilan Șor, pentru consolidarea partidului politic.

Fapta a fost încadrată ca acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, prevăzută de art. 181² alin. (5) Cod penal.
02
20.09.2023
Inițierea procedurilor legale
20.09.2023 — consemnarea autodenunțului depus de Culai Adrian, prin care acesta a recunoscut activitatea privind acceptarea finanțării ilegale a unui partid politic.

20.09.2023 — ridicarea de la Culai Adrian a sumei de 20.000 dolari SUA, indicată ca provenind prin intermediul lui Bagas Mihail de la Ilan Șor pentru finanțarea ALDE.

26.09.2023–20.10.2023 — ridicarea și examinarea telefonului mobil Samsung Galaxy A33 5G, în care era instalată aplicația BRIA, folosită pentru comunicări securizate.

09.10.2023–10.10.2023 — consemnarea măsurilor speciale de investigații privind interceptarea comunicărilor și investigația sub acoperire, inclusiv discuțiile în care Culai confirma recepționarea banilor prin intermediul lui Bagas Mihail.

05.02.2025–05.03.2025 — ridicarea și examinarea documentelor privind dosarul juridic ALDE/PAD, rechizitoriul și învinuirile în cauza Tauber/PP „Șor”, precum și documente privind grupul condus de Ilan Șor.

11.06.2025 — încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției între procuror, inculpat și apărător..
03
13.06.2025
Trimiterea în judecată
13 iunie 2025 - Cauza a fost înregistrată în instanța de judecată
04
25.06.2025
Pronunțarea hotărârii
La data de 25 iunie 2025 instanța la condamnat pe Cula Adrian stabilindu-i o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani, dispunînd susendrea condiționată a executării pedepsei pentru o perioadă de probațiune de 4 ani, amendă în sumă de 4 000 u.c. și privare de drepturi de a exercita activitate contabilă și financiară în partide politice pe un termen de 7 ani.
Primește actualizări

Abonează-te pentru a primi notificări despre acest dosar.

Date de identificare
Nr. dosar 1-1519/2025
Nr. PIGD 1-24114724-12-1-13062025
Instanța Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani
Localitate mun. Chișinău
Sentință 25.06.2025
Judecător Ana Cucerescu · Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani
Procuror Stanislav Odajiu
Avocat Ion Dorogoi
Inculpați
Culai Adrian
Stadiul procedural
Urmărire penală
Judecată
Sentință
4
Apel
5
Recurs
6
Închis